- Acasa
- Servicii
- Sesiuni individuale
- Coaching
Coaching-ul este unul dintre cele mai puternice intrumente de creștere. Este un parteneriat între coach și client, în cadrul căruia coach-ul crează, cu compasiune, spațiul în care clientul se simte în siguranță, înțeles și ascultat, astfel încât să poată să își formuleze obiective clare, să analizeze situația actuală în care se află și să găsească resursele și metodele potrivite pentru a-și maximiza potențialul, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Presupune întrebări adresate de coach clientului, întrebări care nu sunt mereu confortabile, dar care au scopul de a provoca tiparele vechi de gândire și convingerile limitative, pentru a face loc unor noi perspective, idei și convingeri susținătoare.
Cel mai important element al relației coach-client este relația însăși. Este important ca cei doi să rezoneze, astfel încât relația care se crează să fie una bazată pe încredere. Încrederea este extrem de importantă, deoarece doar în prezența ei, oamenii pot fi deschiși, vulnerabili și autentici, lucruri absolut necesare pentru ca transformarea să se poată realiza.
Câteva subiecte pentru care coaching-ul poate fi o alegere potrivită ar fi:
- treci printr-o schimbare importantă în viața ta și ai nevoie de sprijin pentru a o gestiona;
- îți dorești să faci o schimbare în viața ta și vrei să îi înțelegi impactul pe toate planurile, să îți definești clar obiectivele și acțiunile viitoare;
- ai relații tensionate cu colegi, cu șefi, cu membri ai familiei și ai vrea să schimbi acest lucru;
- vrei să faci următorul pas în carieră și vrei să îți definești clar care este acesta și care sunt pașii pe care să îi urmezi;
- îți dorești să îți îmbunătățești performanța sau un anumit aspect al ei și ai nevoie să găsești calea potrivită;
- ai o stare generală de insatisfacție și nu știi de ce și ce să faci cu ea;
- vrei să îți găsești pasiunea, cariera potrivită, misiunea, sensul;
- vrei să ai o viață mai fericită, mai împlinită.
Cum lucrăm:
- online – varianta care îți oferă cel mai mare confort, deoarece te poți conecta de oriunde dorești și te simți în siguranță; nu e nevoie să te deplasezi, să pleci de la birou, să alergi și să pierzi timp în trafic sau să te îmbraci frumos și să ieși din casă dacă nu dorești; de asemenea, varianta online oferă mai multă flexibilitate pentru programări, deoarece nu este condiționată de prezența mea fizică în același loc cu tine;
- face to face în Brașov și București – cu mențiunea că există posibilitatea să ne sincronizăm calendarele ceva mai greu, dar dacă asta îți dorești, găsim o variantă.
Dacă crezi că coaching-ul este ceea ce îți poate fi de folos acum, te invit să mă contactezi pentru a stabili întâlnirea în care să ne cunoaștem și să discutăm mai multe.
Și, o viziune animată și amuzantă despre cum funcționează coaching-ul: