- Acasa
- Servicii
- Programe și cursuri deschise
- Școala de coaching Mind Learners
Școala de coaching Mind Learners a luat ființă în 2015, fondată de colega și buna mea prietenă Alis Anagnostakis. Am fost parte din prima grupă care a absolvit programul, iar în 2017, m-am alăturat ca facilitator.
Misiunea Programului de Coaching Transformațional Mind Learners este să pregătească coachi excepționali, care vor deveni capabili să genereze transformări profunde în organizațiile pentru care vor lucra și pentru clienții pe care îi vor servi. Am pus în acest program toată experiența pe care am dobândit-o noi de la mentorii noștri și de la zecile de clienți care ne-au acordat încrederea de a le fi însoțitor pe drumul dezvoltării lor. Atât noi, ca facilitatori, cât și oamenii pe care îi pregătim să devină coachi, credem că una dintre cele mai importante abilități care generează transformare este capacitatea de a fi de nedezamăgit.
Vom selecta în program persoane profund motivate nu doar să facă coaching, ci să fie coachi dedicați, plini de compasiune și impecabil pregătiți. Participanții noștri sunt manageri sau profesioniști seniori, care au maturitatea și motivația să ducă mai departe cunoștințele pe care le vor dobândi și să devină agenți ai schimbării în lumea din jurul lor.
Convingerea noastră este că nu poți genera schimbare dacă tu însuți nu ai trecut prin ea. De aceea, programul pune un accent deosebit pe auto-cunoaștere și conștientizare. Vom oferi coaching și mentoring individual fiecărui participant, în plus față de feedback-ul și mentoring-ul pe care îl vor primi în cadrul cursului. În acest fel ne vom asigura că toți coachii noștri vor fi avut, înainte de toate, experiențe transformaționale în calitate de “coachee”.
Programul, care respectă toate rigorile Federației Internaționale de Coaching și este acreditat ACSTH, are o structură unică, construită în jurul a trei piloni – Minte, Inimă, Spirit. Este o combinație originală de concepte din neuroștiință, psihologie și coaching transpersonal, ce va oferi participanților o înțelegere deopotrivă profundă și cuprinzătoare asupra a ceea ce poate fi coachingul.
Intrând în acest program intensiv de 4 luni, 130 de ore de training și mentoring live și peste 160 de ore de studiu în total, fiecare participant pășește într-o călătorie fascinantă și plină de provocări prin complexitatea transformării umane. La final, fiecare proaspăt coach își va fi identificat și formulat viziunea sa unică despre coaching și va fi susținut să o pună în practică.
Având în vedere gradul mare de angajament pe care îl presupune participarea, grupa va avea maxim 12 participanți. Vom avea o discuție de admitere cu fiecare potențial participant pentru a stabili motivația de a face parte din program și compatibilitatea cu grupul și cu viziunea proiectului. Agenda detaliată se găsește aici. Pentru înscriere la discuția de admitere, îmi poți scrie la adresa carmenmaria.sidon@gmail.com .