- Acasa
- Servicii
- Pentru organizații
- Coaching executiv și de echipă
Coaching-ul este unul dintre cele mai puternice intrumente de creștere. Este un parteneriat între coach și client, în cadrul căruia coach-ul crează, cu compasiune, spațiul în care clientul se simte în siguranță, înțeles și ascultat, astfel încât să poată să își formuleze obiective clare, să analizeze situația actuală în care se află și să găsească resursele și metodele potrivite pentru a-și maximiza potențialul, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Presupune întrebări adresate de coach clientului, întrebări care nu sunt mereu confortabile, dar care au scopul de a provoca tiparele vechi de gândire și convingerile limitative, pentru a face loc unor noi perspective, idei și convingeri susținătoare.
Câteva subiecte pentru care coaching-ul poate fi o alegere potrivită ar fi:
- treci printr-o schimbare importantă în viața ta și ai nevoie de sprijin pentru a o gestiona;
- îți dorești să faci o schimbare în viața ta și vrei să îi înțelegi impactul pe toate planurile, să îți definești clar obiectivele și acțiunile viitoare;
- ai relații tensionate cu colegi, cu șefi, cu membri ai familiei și ai vrea să schimbi acest lucru;
- vrei să faci următorul pas în carieră și vrei să îți definești clar care este acesta și care sunt pașii pe care să îi urmezi;
- îți dorești să îți îmbunătățești performanța sau un anumit aspect al ei și ai nevoie să găsești calea potrivită;
- ai o stare generală de insatisfacție și nu știi de ce și ce să faci cu ea;
- vrei să îți găsești pasiunea, cariera potrivită, misiunea, sensul;
- vrei să ai o viață mai fericită, mai împlinită.
În ceea ce privește coaching-ul de echipă, poate fi util în situații cum ar fi:
- stabilirea obiectivelor și misiunii echipei;
- aflarea valorilor echipei, a punctelor forte și stabilirea modului de lucru în funcție de ele;
- identificarea stadiului de evoluție al echipei;
- identificarea și rezolvarea blocajelor care sabotează succesul echipei și atingerea obiectivelor;
- integrarea de membri noi în echipă;
- gestionarea schimbărilor care pot afecta activitatea echipei;
- gestionarea conflictelor din interiorul echipei.
Și, mai jos, un mod amuzant de a înțelege mai bine coaching-ul și cum acționează el.