Cum ne cerem scuze
- 21 iulie 2022
Mi-au plăcut întotdeauna oamenii, să îi cunosc, să îi înțeleg, să le fiu alături în procesele lor de creștere. Aș putea spune că așa mi-am ales profesia și cariera, dar cred că, mai degrabă, ele m-au ales pe mine, iar eu m-am lăsat dusă de chemarea interioasă de însoți oameni în călătoriile lor către ei înșiși și către potențialul lor cel mai înalt. Iar fiecare om cu care am lucrat vreodată, m-a însoțit pe mine, în propria mea călătorie.
Sunt coach și trainer, facilitator de experiențe de transformare, atât individuale, cât și la nivel de echipe și organizații. Misiunea mea este aceea de a crea spații în care oamenii să se cunoască mai bine pe ei înșiși, să ia contact cu imensa lor putere interioară, să își acceseze resursele de care au nevoie și să facă pașii necesari pentru a-și transforma obiectivele și intențiile în realitate. Cred cu tărie că, cu fiecare om mai conștient de propriile forțe, mai aliniat cu propriile valori, mai în contact cu propria misiune și mai fericit, suntem cu un pas mai aproape de o lume mai bună, dar bună cu adevărat, dincolo de clișeele asociate cu acestă sintagmă. Cred că, cu fiecare organizație care susține procesele de creștere și transformare ale angajaților săi, cu fiecare organizație în care liderii fac din cultura organizațională sănătoasă o prioritate, suntem mai aproape de o societate mai conștientă, bazată pe valori și colaborare reală.
Am studiat sociologia și m-am angajat în multinațională încă din timpul facultății. Am fost corporatistă timp de 17 ani, în care am avut diverse roluri, toate legate mult de oameni. Timp de 13 ani am fost în poziții de leadership, am lucrat cu clienți externi și interni, am recrutat, am format și am contribuit la dezvoltarea echipelor cu care am lucrat. Am gestionat proiecte, am revizuit procese, am mutat activități dintr-un oraș în altul de mai multe ori, cu impact minim în business. Am crescut și am învățat în acești ani mai mult decât aș fi putut învăța în orice școală. În corporație am luat contact cu primii traineri care, pe lângă a-mi vorbi despre performanță, KPIs, return on investment, shareholders și alte lucruri importante pentru un business, mi-au vorbit și despre puncte forte, coaching, dezvoltare, emoții, despre a cunoaște cu adevărat oamenii cu care lucrez, despre a mă cunoaște pe mine, lucruri la fel de importante ca cele din prima categorie. Pentru aceste lucruri, voi fi mereu recunoscătoare, pentru că așa am ajuns ca astăzi, să fac ceea ce simt că mă împlinește cel mai mult.
Pentru mine, este foarte important să învăț continuu. Am urmat cursurile de programare neurolingvistică, NLP Practitioner și Master și mi-am obținut certificarea de trainer. Îmi descoperisem de multă vreme pasiunea pentru coaching, așa că, atunci când am găsit școala potrivită, m-am înscris. Am ales Școala de Coaching Mind Learners, școală la care, ulterior, am devenit facilitator, activitate extrem de apropiată sufletului meu, pe care o desfășor și în prezent. Sunt certificată de International Coach Federation la nivelul Professional Certified Coach și de către Barrett Values Center ca Evolutionary Coaching Consultant and Culture Transformation Tools Consultant. În prezent, urmez formarea în psihoterape integrativă, în cadrul Asociației Române de Psihoterapie Integrativă.